Independentul.MyForum.ro :: Acvaristica

marina · redactor tehnic

Familia Anabantidae

Aceasta familie face parte din ordinul Anabantoidaea. Ordinul se imparte in genurile: Anabas, Ctenopoma, Malpulutta si Sendelia.

Pestii din acest ordin sunt pesti de apa dulce, din zona tropicelor si au caracteristic un aparat respirator auxiliar numit labirint. De multe branhiile nu sunt suficiente pentru o respiratie eficient si atunci pestii care traiesc in ape maloase, lipsite de oxigen, si-au dezvoltat cu timpul acest labirint, ca organ auxiliar. Pestii ies la suprafata apei si respira aer atmosferic. Labirintul este mai dezvoltat sau nu, in functie de specie si de varsta. Deci aceste specii se acomodeaza usor la lipsa de oxigen din apa. Din punct de vedere al conformatiei corpului, aceasta poate varia de la alungit la bondoc, aplatizati lateral, cu botul scurt, gura mica, buzele groase si pronuntate, cu solzii de pe posterior mediu dezvoltati, acoperind capul si barbia. Dorsala si anala se impart in doua parti, una mai lunga cu radii tari si cealalta mai scurta cu radii moi. Aripioarele abdominale sunt foarte apropiate de zona pectorala, dar la unele specii sunt foarte alungite transformandu-se in antene (fire). Pe aceste antene sunt dispuse numeroase celule gustative. Linia de pe flancuri poate fi continua (completa) sau intrerupta. In acest caz este formata din pete, puncte, dar aceasta linie poate lipsi cu totul. Cavitatea abdominala este extrem de mare, ajungand pana la baza cozii. Anusul este pozitionat in porțiunea anterioara a corpului, iar vezica inotatoare este lunga fiind plasata in fracțiune din spate a trupului si este formata din doua parti.
Anabantidele sunt raspandite in sud-estul Asiei, Indoneziei si Africa. Sunt numai pesti de apa dulce si din motive economice s-au raspandit si dincolo de insulele Sunda. Sunt pesti nepretentiosi, dar au trebuință de multa caldura. Bazinele trebuiesc acoperite, pentru ca respirand aer atmosferic sunt sensibili la diferenta de temperatura intre cea a apei si a aerului din camera. De asemenea, bazinul trebuie acoperit si pentru faptul ca speriindu-se sar afara din apa (mai ales Trichogaster leeri). Din acest punct de vedere, acest lucru este evident atunci cand isi ingrijesc icrele sau puii. Desi sunt pesti pasnici fata de alte specii, sunt foarte agresivi fata de sexul opus (mai ales fata de femele) in timpul reproducerii.
Depunerea icrelor are loc intr-un cuib de spuma, construit de mascul in acest scop. Bulele de aer sunt lipite unele de altele printr-o secretie produsa de unele glande din cavitatea bucala. De regula, cuibul este ancorat de plante, sau are in componenta lui fragmente de plante. Aceasta legatura cu plantele are o importanta deosebita. căci in jurul plantelor se dezvolta o viata microscopica, care este importanta pentru ca foloseste ca o prima hrana pentru alevini.
Masculul care construieste cuibul, are grija de el aparandu-l si reparandu-l tot timpul. La unii pesti (Macropodus opercularis) icrele contin o cantitate teribil de mare de substante uleioase, care fac ca icrele sa se ridice singure in cuibul de spuma, in timp ce la alte specii (Betta splendens), cantitatea uleioasa este mai mica, icrele cad pe fundul acvariului, de unde sunt adunate de mascul si ridicate in cuibul de spuma. Pentru a nu distruge cuibul, acvariul trebuie asezat intr-un loc ferit de zdruncinaturi care sa atinga suprafata apei. Dupa depunerea icrelor, femela va fi scoasa din acvariu. Masculul construieste cuibul asezand icrele de jos in sus, astfel incat bulele stricate de agitatia apei sunt construite de cele din stratul inferior, astfel incat icrele ajung la un clipă dat la suprafata apei. Puii ies ca larve nedezvoltate si pana in momentul in care inoata liber, sunt tinuti la un loc (in cuib) de mascul. In acest stadiu puii topaie perpendicular pe suprafata apei, dar sub cuib. Din clipa in care inoata lăsat (pozitie orizontala), masculul nu se mai ocupa de ei, trebuind scos din bazin. La cateva specii, din cele care nu construiesc cuib de bule, sau la care cuibul este foarte mic, puii se pot lipi in zona capului sau a flancurilor cu o substanta uleioasa care-i mentine la suprafata. Puii "renunta" la aceasta substanta in momentul in care continutul sacului vitelin s-a resorbit complet.
In primele stadii de viata puii au nevoie de nespus de multa hrana animala (infuzori). Dupa 5-7 zile de hranire cu infuzori, puii pot fi trecuti pe o alta hrana marunta (galbenus de ou fiert tare). Trebuie mentinuta o temperatura constanta a apei, iar inaltimea coloanei de apa sa nu depaseasca 10-15 cm (mai ales la Betta splendens). In prima luna de viata puii au necesitate de o aerisire fina a apei, pana in momentul dezvoltarii labirintului. Subordinul Anabantidaea este impartit la randul lui in 4 familii: Anabantidae, Belontiidae = pesti labirint, Gurami = helostomitidae si Osphoronemidae.

http://img245.imageshack.us/img245/3544/guramiperlatea6.jpg
http://img254.imageshack.us/img254/2725/macropoduscuibrk9.jpg
http://img254.imageshack.us/img254/9406/macropoduscuibdespumezi0.jpg

marina · redactor tehnic

Paracheirodon innesi (myers)

In acvaristica este cunoscut ca pestele "neon". Pana nu demult denumirea lui a fost Hypehessobrycon innesi. Specia are o mare raspandire din vestul Braziliei, Columbia, nordul Perului, pe cursur superior al Amazonului pana la Iquitas, in afluentii Amazonului: Putamayo si Purus. Traieste in "apele negre" din aceste rauri si in privinta dungii stralucitoare, dr. H. Axelrod a emis ipoteza ca aceasta dunga serveste pestilor sa se regaseasca pentru reproducere, in aceste ape inchise la culoare din cauza malului transportat. Corpul este suplu, ca un fus, mediu aplatizat pe flancuri, cu botul bont, la mascul abdomenul este mai supt decat la femela, mai ales cand aceasta este matura sexual. Ajung pana la 4 cm lungime. Pe corp au o dunga de un albastru luminos sau verde (in functie de cum cade lumina pe ea), care merge de la bucată superioara a irisului pana in zona aripioarei adipoase. Sub aceasta dunga, aprodimativ la jumatatea corpului, incepe o alta, lata, rosu intens care ajunge pana la baza cozii. Irisul are puncte aurii sclipitoare, spatele este oliv deschis, abdomenul argintiu, aripioarele incolore si primele radii ale analei sunt albe.
"Neonul" si-a dobandit o faima de peste pretentios, greu de crescut. Dar aceste lucruri sunt spuse de oameni care nu se pricep la acvaristica si nu de acvaristi. Pestele, in acvarii comune nu doreste cu nimic mai mult decat alti pesti. Din contra, fata de alte specii este poate chiar mai nepretentios. Cei care-l vorbesc de rau, confunda conditiile de reproducere cu cele de intretinere. Intr-adevar, pentru a-l reproduce, acest peste are trebuință de niste conditii, hai sa le spunem, mai speciale, desi le-am intalnit si la altii. Astfel avem in întâiul rand necesitate de o pereche buna, apta de reproducere. S-a constatat ca pestii care, in acvariul comun, au fost tinuti intr-o apa cu duritate mai mare de 8°dGH, nu mai sunt 100% buni de reprodus. Deci una din conditii este ca apa din acvariul comun sa aiba o duritate intre 4-7°dGH. Daca totusi depun, depun putine icre si vom avea un procent mai mare de pui neviabili, cu malformatii sau susceptibili de a se imbolnavii de "boala neonului". Dar despre aceasta vom vorbi mai tarziu.
In al doilea rand hranirea. In mod normal, pentru a avea o pereche buna pentru reproducere vom avea grija sa-i hranim in debutantul rand cu hrana vie, variata si de cel mult 2 ori pe saptamana cu tubifex curatat si congelat. In acvariul comun pestele mananca si hrana uscata sau sub forma de fulgi. In al treilea rand, pestii nu trebuie tinuti la o temperatura prea ridicata. Normal vor fi tinuti la 19-20° C, iar pentru reproducere la 20° C.
Apoi vom avea in vedere varsta pestilor pusi la depus. Se vor utiliza pesti a caror varsta este de circa 6-7 luni, varsta la care ating maturitatea sexuala. De la o pereche tanara nu se vor obtine initial decat 20-40 de icre, dar formandu-le un ciclu regulat de depunere (25-30 de zile intre depuneri) vom obtine cateva sute de icre so pui (120-200). Va necesită sa ne ingrijim de apa acvariului de reproducere. Daca vom citi despre conditiile de viata din biotopul natural, vom afla ca are nevoie de o apa foarte moale de circa 1,5-2°dGH iar pH-ul = 5,5 - 5,8. Inaltimea coloanei de apa nu va trebui sa depaseasca 12-15 cm, iar temperatura apei va fi de 20° C. Ca substrat, pe fundul acvariului se pot folosi ghemotoace de Vesicularia dubyana. Apa va trebui sa aiba o colorație usor maronie (de la filtrarea prin turba pentru a obtine aciditatea dorita) si sa fie foarte limpede. Perechea se va introduce in acvariu seara. Femela se cunoaste usor datorita abdomenului ei umflat, pe langa care masculul pare extraordinar de suplu. In interval de 1-3 zile perechea va depune icre (daca le-am format ciclul de depunere vor depune in întâia zi).
Dupa depunere pestii se scot, iar acvariul se va acoperi pe toate laturile (intuneric aproape perfect) pentru ca icrele sunt sensibile la lumina puternica. Bazinul va trebui sa stea astfel circa 5 zile. Dupa acest timp, bazinul se va descoperi in fiecare zi cu cate o fasie. Acum problema mare care se pune este ce le dam de mancare. Vom incepe cu infuzori, apoi vom trece la microviermi si in sfarsit nauplii de Artemia. O atentie foarte mare se va da cantitatii de hrana, dandu-se cantitati mai mici de hrana, dar mai des. Dupa 3 saptamani incep sa se coloreze si sa semene cu parintii. Dupa atatea generatii in acvariu, acum neonii nu mai sunt atat de sensibili la lumina, deci chiar daca nu asiguram un intuneric perfect, putem avea succes.
Sa vorbim despre boala neonului, PLISTOPHORA. Este impropriu spus boala neonilor, pentru ca nu numai neonii sunt atinsi de aceasta boala, ci si speciile de Brachydanio sau Hemigrammus. Dar la neoni, datorita stralucirii dungii luminoase este mai vizibila. Aceasta boala apare la pestii mai sensibili si este provocata de agentul Plistophora hypessobryconis. Sporii intra pe traiectul digestiv, invadand in final musculatura corpului. In primul stadiu boala nu este depistabila, pentru ca are un ciclu intern. Dupa ce distruge muschii, ataca si celelalte organe. Se raspandeste prin nisip, plante, o acumulare de reziduuri de la pesti si resturi de hrana neconsumata, excrementele pestilor bolnavi. Aceasta boala poate ataca chiar si icrele din ovulele femelelor bolnave. Se manifesta astfel: in musculatura pestilor apar zone albe sau incolore, uneori sunt distruse aripioarele, pestele slabeste, aparand o curbura a coloanei vertebrale. Pestele isi pierde coloritul, neonii pierzandu-si dunga luminoasa. Boala este fatala si deocamdata nu are remedii. Pentru a stopa epidemia, pestii bolnavi se distrug. Ceilalti pesti se muta in alt acvariu care nu mai are si alti pesti pentru a-i contamina si pe acestia. Nisipul se va fierbe (dar mai bine se va arunca si se va inlocui cu nisip neinfestat), plantelor li se va face o baie cu permanganat de potasiu, iar acvariul de va dezinfecta cu alaun.

http://img142.imageshack.us/img142/4118/paracheirodoninnesi1xz1.jpg
http://img142.imageshack.us/img142/6673/paracheirodoninnesi2dj2.jpg

Hyphesobrycon herbertaxelrodi (gery)

Este asa numitul "neon negru". Seamana foarte bine cu specia H. heterorhabdus dar este mai mic decat acesta, ajungand abia la 3.5 cm. Femela este mai corpolenta. Caracteristic acestei specii este o dunga lata bicolora, care se intinde de la marginea operculelor pana la baza cozii, partea superioara a acestei dungi fiind de un negru inchis, cu contur neclar. Spatele este maro deschis, cu solzii de pe posterior avand tivuri negre. Abdomenul este argintiu, porțiunea de sus a irisului este de un rosu deschis, iar componentă de jos verde argintiu. Aripioarele sunt galbui. Este raspandit in America de Sud in Rio Taquary, langa orasul Coxis. Pentru reproducere are nevoie de o apa moale si usor acida. In rest ca la specia H. flammeus.

http://img261.imageshack.us/img261/4075/hyphesobryconherbertaxeaw9.jpg

marina · redactor tehnic

Poecilia (molinesia) sphenops (cuvier-valenciennes)

Este un peste destul de cunoscut, in limbajul usual fiind denumit "moli, molly". Este raspandit in America Centrala, din Mexic pana in Columbia,traieste atat in apa dulce cat si in apa salmastra. De aceea, in apa acvariului se va adauga o lingura de sare la fiecare 4 l de apa, fara acest supliment pestii fiind foarte sensibili la boli, mai ales la "tremuraturi", boala care se manifesta prin tremuraturi ale pestelui in jurul unei axe verticale ce trece prin mijlocul corpului.
Masculul are corpul suplu, alungit, in timp ce femela are trunchiul mai puternic si mai bondoc. Are 8-11 radii pe dorsala. Coada este convexa. Pot ajunge pana la 8 cm masculii, iar femelele pana la 12 cm. In general spatele este maro-oliv, cu flancurile argintii. Pe flancuri are 4-6 randuri longitudinale formate din mici puncte portocalii sau maro. Apar si dungi transversale negre, vizibile. Dorsala este patata cu negru, avand un tiv galben, baza cozii este un albastru ultramarin, mai sus fiind galbena portocalie cu un tiv negru, putand pare si alte varietati coloristice, dintre cele mai cunoscute fiind varietatea "black molly". In afara varietatii cu coada normala au aparut si varietati cu coada "lira". Temperatura optima este 24-28° C.

http://img265.imageshack.us/img265/9591/poeciliasphenopsqx2.jpg

Poecilia (molinesia) velifera (regan)

Este o specie foarte asemanatoare cu Poecilia latipinna, raspandita in peninsula Yucatan (Mexic) unde traieste atat in ape dulci cat si in ape salmastre.Si aceasta specie are nevoie de un adaos de o lingura de sare de bucatarie la fiecare 4 l de apa. Dorsala masculului este extrem mare. Masculul ajunge pana la 15 cm, in timp ce femela este mai mare, dar in acvarii raman mici.
Flancurile masculului sunt verde-albastre sau oliv, cu multe pete mici verzi argintii pana la albastru deschis, intre aceste pete au linii longitudinale verzi albastre sau de nuanță cuprului, care se intind pana la radacina cozii. In zona aripioarelor abdominale are 3-4 dungi transversale, scurte, inchise la culoare. Zona de sub opercule si abdominala este albastruie sau portocalie. Pe dorsala si coada are mici pete sidefii, cu tivul dorsalei portocaliu-maro sau negru. Femela are flancurile verzui albastrui cu mici pete inchise la culoare. Aripioarele sunt incolore sau pot avea model inchis la culoare. Si aceasta specie are multe variatii coloristice, printre care amintim pe cele patate sau negre cu dorsala tivita cu maro-rosu sau portocaliu. Prezinta, foarte rar, si forme albinotice. Se recomanda acoperirea acvariului cu geam pentru ca au tendinta de a sari afara.

marina · redactor tehnic

Ancistrus cirrhosus

Face parte din familia Loricariidae. Este bine sa fie tinut in perechi sau tot cu pesti nocturni. La hranire au neaparat nevoie de hrana vegetala, dar accepta si hrana vie sau sub forma de tablete. Hrana vie, daphiile, se vor da congelate.
Apa trebuie sa fie normala, iluminarea normala dar cu multe plante plutitoare la suprafata, temperatura optima e de 23° C. Sunt pesti de fund. Biotopul natural este in estul si nord-estul zonei tropicale a Americii de Sud, in Guiana, Trinidad, cursul Amazonului si Rio Paraguai.
Au fracțiune din fata a corpului aplatizata, operculele sunt mobile si acoperite cu tepi. Pe varful botului au ramificatii (coarne) care se pot bifurca, dorsala este inalta, întâia radie este intarita, pe aripioarele pectorale are tepi destul de puternici. Aripioara adipoasa are si ea un spin nespus de puternic. Coada are radii intarite in partea de sus si de jos. Intre radii coada este oblica. Atinge 14 cm lungime. Coloritul este oliv maro-inchis, pana la negru, pe abdomen este gri-verzui pana la maroniu-verde. Pe aripioare are randuri de pete inchise la culoare iar la inceputul dorsalei are o pata neagra mare.

[URL=http://imageshack.us] Acvaristica Acvaristica

[/URL]

Ancistrus dolichopterus

Se va tine pe cat posibil in perechi, in întâiul rand au necesitate de hrana vegetala si apoi de hrana vie. Accepta hrana vegetala sub forma de capsule speciale pentru "mancatorii de verzituri". Accepta o apa normala, o lumina normala cu zone umbroase, asigurate de vegetale plutitoare gen Ceratopteris. Temperatura optima este de 23° C. Este un peste preponderent de fund, facand parte din familia Loricariidae. Este frecvent in Amazon si Guiane, ajungand la maximum 13 cm.
Culoarea de fond este gri-maro pana la verzui-maro (la tineret) in timp ce la maturi colorație de baza poate fi un negru-albastrui. Pe corp are pete inchise la culoare, aripioarele sunt albastrui spre negru. Pe dorsala si coada au pete mici de un alb murdar, cu marginea aripioarelor mai deschisa. Tineretul are trupul si aripioarele albastre cu pete albe.
Dimorfismul intim este evident prin faptul ca la mascul, coarnele sunt viguros dezvoltate si bifurcate, in timp ce la femela acestea sunt subtiri si nebifurcate. Puii vor fi crescuti circa 2 saptamani numai cu hrana vegetala si abia dupa acest termen se va administra si hrana animala ca nauplii de Artemia salina, omorati, sau daca nu, sub geamul de fund al acvariului cu pui se va monta un bec mic (de lanterna) pentru ca nauplii de Artemia sa se adune pe fund si sa fie usor gasiti de pui.
Depun icre in pesteri inghise (grote). S-au obtinut bune rezultate in vase de ceramica bruta, nesmaltuita, pentru ca icrele adera mai bine la aceasta suprafata. Icrele sunt bine pazite de mascul timp de 5-6 zile. Puii de Ancistrus au sacul vitelin extrem de mare. Daca temperatura apei este prea mare, atunci ecloziunea va fi mai rapida si vom avea pierderi mari. La fel se vor petrece lucrurile si in cazul unei ape lipsite de oxigen. Cand sacul vitelin s-a resorbit complet, puii incep sa se hraneasca intens, masculul isi conduce puii precum Ciclidele. In timpul depunerii masculul capata un colorit alb intens, avand niste pete deschise la tentă pe cap. Capul este colorat in rosu, ca un fes, in timp ce coloritul femelei ramane neschimbat.

[URL=http://imageshack.us] Acvaristica Acvaristica

[/URL]